O nouă echipă de 52 de salvatori din cadrul ISU Suceava a pornit în noaptea de luni spre marți spre județul Galați, unde inundațiile au creat numeroase probleme întregii populații.
Aceștia au plecat către Galați cu patru microbuze pentru transportul persoanelor, două autospeciale pentru intervenție și comandă, precum și un buldoexcavator și un autocamion.
Ei deja au ajuns acolo, au intrat în pâine. Tehnică, practic doar un buldoexcavator și autocamionul sunt folosite pentru că munca cea grea este munca manuală. Foarte multe lopeți la cei peste 50 de oameni, pentru că luvionile aduse în acele zone sunt foarte multe și foarte mari cantitativ, vorbind, e o muncă de decisiv.
a transmis purtătorul de cuvânt ISU Suceava, maior Alin Găleată
Potrivit reprezentanților ISU, pompierii suceveni au mers pentru a-și ajuta semenii. Un membru al echipei, care își serbează astăzi aniversarea, este alături de sinistrați, împreună cu întreaga echipă de salvatori din Suceava.
a transmis purtătorul de cuvânt ISU Suceava, maior Alin Găleată
Avem un coleg, Bogdan Gorce, astăzi, 17 septembrie, împlinește 43 de ani. Ar fi fost ziua lui liberă și ar fi trebuit să fie sărbătorit de familie, de soție. Bogdan a ales să se alăture echipajelor de salvatori din toată țara și să plece în Galați, în sprijinul celor năpustiți de inundații și cu permisiunea voastră o să-i urăm din nou „La mulți ani” , îi spunem respect, Bogdane, te îmbrățișăm și te felicităm pentru tot ceea ce faci pentru semeni.
Misiunea pompierilor suceveni continuă în zonele afectate de inundațiile produse în ultimele zile.