Antena 3 Suceava Actualitate Romania Joia Mare: tradiții, obiceiuri și prohibiții

Joia Mare: tradiții, obiceiuri și prohibiții

Credincioşii creştin-ortodocşi sărbătoresc azi Joia Mare din Săptămâna Patimilor, o zi plină de simboluri pentru creştinii ortodocşi din toată lumea. Ziua de astăzi, are numeroase tradiții și obiceiuri încă din vechime.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Joia Patimilor este dedicată amintirii a patru evenimente semnificative din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca o pildă de smerenie; Cina cea de Taină, în care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului.

În această zi, în biserici, în timpul deniei, se citesc cele 12 evanghelii și se scoate Sfânta Cruce din altar în biserică. Preoții vorbesc credincioșilor despre ultimele zile petrecute de Iisus înainte de Răstignire, despre patimi și Înviere.

În Joia Mare, există anumite restricții alimentare. Nu este permis să consumi urzici și oțet. Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înțepându-i rănile, și stropit cu oțet, pentru a-i provoca și mai multe usturimi. De asemenea, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oțet. Din acest motiv, în această săptămână de post, urzicile și oțetul sunt excluse din lista mâncărurilor recomandate.

În plus, în Joia Mare, femeile nu au voie să spele haine, nici cu mâna, nici cu mașina de spălat. Ultima zi în care puteau face asta era Miercurea Mare, conform obiceiurilor strămoșești. Se spune că cei care dorm în această zi vor rămâne leneși tot anul.

 

Subiecte în articol: #joiamare #tradiții #obiceiuri
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile