Antena 3 Suceava Actualitate Magia muflonilor în Codrii Bucovinei

Magia muflonilor în Codrii Bucovinei

Imagini spectaculoase și pline de viață vin dintr-o pădure administrată de Direcția Silvică Suceava, unde muflonii – adevărații acrobați ai lumii sălbatice – și-au făcut apariția în toată splendoarea lor! Cu blana roșcată ca apusurile de vară și cu petele luminoase care le flanchează elegant corpul, muflonii par să defileze prin pădurea bucovineană ca pe un podium natural.

de Daniela Năsui    |   

Acești uimitori reprezentanți ai oilor sălbatice, singurii din Europa, au fost aduși în România în urmă cu aproximativ 60 de ani, iar între timp s-au aclimatizat perfect. Au format nuclee stabile, iar numărul lor a crescut constant.

Berbecii pot ajunge la 40–45 de kilograme, în timp ce oile cântăresc între 20 și 40 de kilograme. Sunt supli, agili și incredibil de rapizi, iar lungimea corporală depășește uneori 130 de centimetri. Traiesc în cârduri și preferă pădurile întinse, de peste 1.000 de hectare, cu teren stâncos și uscat, acolo unde pot explora în liniște și siguranță.

Iar acum, aceste locuri au oferit un adevărat spectacol: muflonii au fost surprinși în cadre superbe, alergând, explorând și trăind în armonie cu natura – un peisaj de poveste în inima Bucovinei!

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile