Au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Suceava cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Când echipajele au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autoturismul. S-a lucrat pentru lichidarea focului, iar traficul a fost blocat pe ambele sensuri pentru desfăşurarea acţiunilor de intervenţie, au mai precizat pompierii. Cei doi tineri aflați în mașină s-au autoevacuat și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Mașină în flăcări pe DN17- doi tineri, la un pas de tragedie
Un autoturism a fost cuprins de flăcări joi, 4 septembrie, în timp ce se afla în trafic. La bord se aflau doi tineri, care au reușit să iasă la timp, înainte ca focul să distrugă complet mașina.
TOP articole pe Antena 3 Suceava: