Peste 660 de mii de elevi din învățământul preuniversitar vor beneficia și în acest an de sprijin financiar prin programul cardurilor educaționale. Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că în luna noiembrie vor fi făcute plățile pentru cei care dețin deja carduri, iar în decembrie pentru elevii care primesc carduri noi.
Sprijinul, în valoare de 500 de lei, este acordat o singură dată, într-o tranșă unică, pentru fiecare an școlar, și poate fi folosit doar pentru achiziționarea de rechizite și articole de îmbrăcăminte necesare frecventării școlii. Conform datelor actualizate la 31 iulie, aproape 675 de mii de elevi sunt eligibili pentru acest program. Bugetul total depășește 333 de milioane de lei, sumă asigurată prin fonduri europene și guvernamentale. Cardurile nu pot fi folosite pentru retrageri de numerar și sunt valabile timp de un an de la emitere, doar în magazinele partenere din România.