Explozia taxelor și a impozitelor locale este motivul principal pentru care oamenii din Salcea au ieșit din nou în stradă. Este al treilea protest din ultima lună, după ce localnicii au aflat că au de plată sume uriașe către bugetul local. Pe lângă dările împovărătoare, cetățenii reclamă și modul în care primarul Ezekiel Belțic a gestionat bunurile orașului și investițiile.
Spiritele s-au încins rapid, iar mulțimea a decis să intre cu forța peste edil în birou. A urmat un haos general. Fiecare cetățean a încercat să își spună oful, iar reproșurile au curs minute în șir.
La fața locului au ajuns de urgență echipaje de poliție și jandarmi. Deși forțele de ordine au încercat să îi scoată pe oameni afară, protestatarii au părăsit biroul abia după aproximativ 30 de minute. Imediat după acest moment, Ezekiel Belțic s-a baricadat în interiorul instituției.Deși programul de lucru s-a încheiat la ora 17:00, edilul nu a părăsit primăria. Afară, cetățenii au rămas cu pancarte și au scandat „Demisia!” până la ora 18:00.
Protestatarii spun că nu se vor opri aici. Aceștia au anunțat că vor picheta sediul primăriei în continuare, până când revendicările lor vor fi ascultate. În paralel, localnicii strâng semnăturile necesare pentru declanșarea unui referendum de demitere.