Șoferul le-a spus polițiștilor nemțeni că a băut „doar un pahar de șampanie”. Însă acel „doar” îl lasă fără permis timp de 90 de zile, cu 20 de puncte de amendă și, inevitabil, cu cheltuieli suplimentare pentru deplasare în perioada următoare. În total, în urma acțiunii, polițiștii nemțeni au descoperit: 5 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului, 3 contravenții pentru consum sub limita penală, și 2 cazuri suspecte de conducere sub influența substanțelor interzise.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț amintesc că scopul acestor acțiuni nu este pedepsirea șoferilor, ci prevenirea tragediilor rutiere.
Un pahar de șampanie poate părea un gest banal la finalul unei seri, dar pe șosea poate însemna o greșeală cu urmări grave.
Alcoolul și volanul nu fac niciodată casă bună.