Antena 3 Suceava Actualitate Pompierii din Săveni, ajutoarele lui Moș Crăciun

Pompierii din Săveni, ajutoarele lui Moș Crăciun

Pentru câteva ore, pompierii militari de la Stația Săveni au schimbat sirenele cu sacii de cadouri și au pornit într-o misiune în care cea mai importantă intervenție a fost bucuria copiilor, devenind ajutoarele lui Moș Crăciun pentru patru familii din județul Botoșani.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Pentru câteva ore, pompierii militari de la Stația Săveni au lăsat deoparte intervențiile obișnuite și au ales o misiune specială: aceea de a aduce bucurie copiilor. Îmbrăcați în uniformă, dar însoțiți de Moș Crăciun, salvatorii au pornit la drum cu mașinile pline de daruri și cu dorința sinceră de a face o zi mai bună.

Au ajuns la patru familii cu mulți copii din localitățile Vlăsinești, Crasnaleuca, Coțușca și Avram Iancu. Pentru cei mici, întâlnirea cu pompierii a fost un moment de emoție și entuziasm, cu zâmbete largi și ochi curioși. Pentru părinți, gestul a însemnat sprijin și încurajare, un semn că nu sunt singuri.

Bucuria copiilor și reacțiile părinților au fost cea mai mare răsplată pentru pompieri, care spun că astfel de momente dau sens muncii lor dincolo de intervențiile din teren. Nu este prima dată când salvatorii din Săveni se implică în acțiuni caritabile, iar de fiecare dată o fac cu aceeași discreție și dorință de a ajuta.

Acțiunea face parte din campania Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, „Pompierii și copiii lor aduc speranță de Sărbătorile de Iarnă”, un demers devenit tradiție, prin care pompierii arată că spiritul Crăciunului înseamnă, înainte de toate, să fii aproape de oameni.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile