Antena 3 Suceava Politica Dan Ioan Cușnir și Daniel Ungurian sunt noii viceprimari ai municipiului Suceava

Dan Ioan Cușnir și Daniel Ungurian sunt noii viceprimari ai municipiului Suceava

Primăria Municipiului Suceava are, începând de joi, o echipă completă, după ce au fost aleși și cei doi viceprimari. Primul viceprimar ales este social-democratul Dan Ioan Cușnir, iar cel de-al doilea este Daniel Ungurian, reprezentant al alianței PNL-PMP. La ședința Consiliului Local nu au lipsit momentele tensionate: membrii AUR s-au ridicat și au părăsit sala imediat după ce PSD și PNL au făcut propunerile pentru funcțiile de viceprimar.

de Daniela Năsui    |   

Dan Ioan Cușnir și Daniel Ungurian vor ocupa, începând de joi, noile posturi în administrația locală suceveană, după ce au fost aleși în ședința Consiliului Local.

Social-democratul Dan Ioan Cușnir a obținut 20 de voturi din partea consilierilor locali. De asemenea, Daniel Ungurian a fost ales cu același număr de voturi.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La procesul de votare au participat doar 20 de consilieri, din totalul de 23, deoarece membrii AUR s-au retras din sală după ce s-au făcut propunerile. Primarul Vasile Rîmbu este nerăbdător să înceapă colaborarea cu cei doi viceprimari aleși și le-a recomandat acestora ”să greșească” cât mai puțin.

 

 

Subiecte în articol: primarie administratie viceprimar PSD PNL PMP AUR
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile