Antena 3 Suceava Actualitate Primarul comunei Hănțești, Daniel Olariu, a fost învestit în funcția de primar

Primarul comunei Hănțești, Daniel Olariu, a fost învestit în funcția de primar

Început de săptămână cu un moment important pentru primarul ales al comunei Hănțești. Daniel Olariu a fost reînvestit în funcția de primar, într-un eveniment la care au participat numeroși reprezentanți ai PSD Suceava, precum și membri ai Consiliului Local.

de Andrei Munteanu    |   

Daniel Olariu a trăit astăzi emoții unice, așa cum ne-a dezvăluit, după ce a fost reînvestit în funcția de primar. Acesta s-a bucurat de acest moment alături de numeroși membri importanți ai conducerii județene PSD Suceava.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Președintele PSD Suceava, Ioan Stan, deputatul Eugen Bejinariu, subprefectul Florin Sinescu, președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari, primarul ales al Sucevei, Vasile Rîmbu, dar și Cristian Șologon au fost alături de primarul din Hănțești.
 

La eveniment au luat parte și preoții din comunitatea din Hănțești, care au rostit o rugăciune de binecuvântare, urmată de jurământul celor 13 consilieri locali, dar și de jurământul primarului.

În final, Daniel Olariu a enumerat câteva dintre proiectele pe care le are în desfășurare cu consilierii locali, dar și planurile pe care le are pentru noul mandat.

Subiecte în articol: primar Hânțești Daniel Olariu primar
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile