Antena 3 Suceava Administrație Primele parcări de reședință, scoase la licitație

Primele parcări de reședință, scoase la licitație

Adio lădițe, cutiuțe și regula „primul venit, primul servit”. Primăria Suceava scoate la licitație primele parcări de reședință, iar locurile vor fi atribuite contra cost, printr-un sistem online.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Prima parcare de reședință din municipiul Suceava care va fi scoasă la licitație este cea de pe strada Păcii-Cuza Vodă II. Este vorba despre una din cele patru parcări noi, amenajate în locul unor garaje vechi și al unor zone nefolosite.

La licitație pot participa doar cei care nu au datorii către bugetul local: taxe și impozite, amenzi, chirii sau alte restanțe, inclusiv taxe de cimitir. Pentru înscriere sunt necesare documente precum actul de identitate, certificatul de înmatriculare, permisul de conducere, ITP și RCA valabile. Decizia administrației a stârnit deja reacții diferite în rândul locuitorilor.

Cea mai apropiată dată la care ar putea avea loc licitația este 23 ianuarie. Prețul de pornire pentru un loc de parcare de domiciliu este 500 de lei pe an. Dacă mai multe persoane vor același loc, ele licitează unul împotriva celuilalt. Pasul de licitație este minim 50 de lei până la 150 de lei.

În zonele foarte căutate, prețul final poate ajunge mult peste 500 de lei, în funcție de concurență.
Dacă câștigi licitația și nu plătești în 5 zile, pierzi locul și nu mai ai voie să participi la alte licitații în acel an.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile