Antena 3 Suceava Actualitate PSD propune soluții pentru Suceava: Măsuri pentru tineret și dezvoltarea pieței muncii

PSD propune soluții pentru Suceava: Măsuri pentru tineret și dezvoltarea pieței muncii

Candidații PSD Suceava pentru Parlamentul României au fost miercuri la Dolhasca, unde au discutat cu cetățenii despre măsurile propuse pentru susținerea tinerilor și stimularea dezvoltării economice locale.

de Daniela Năsui    |   

Deputatul Cătălin Fediuc, candidat pentru Camera Deputaților, a detaliat propunerile PSD care vizează sprijinirea tinerilor și a angajatorilor din județ. Unul dintre principalele puncte a fost introducerea unei prime de stabilitate pentru tinerii care se angajează pentru prima dată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Astfel, în primul an, tinerii vor primi o primă lunară de 1.000 de lei, iar în al doilea an, valoarea acesteia va crește la 1.250 de lei.

În plus, Cătălin Fediuc a subliniat măsurile pentru sprijinirea angajatorilor. Fiecare angajator care angajează un tânăr aflat la primul său contract de muncă sau un șomer de lungă durată (sub 30 de ani) va primi o subvenție lunară de 2.250 de lei pentru o perioadă de 12 luni. Totodată, angajatorii trebuie să mențină relațiile de muncă timp de 18 luni pentru a beneficia de această subvenție.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Senatorul Gheorghiță Mîndruță, candidat pentru Senat, a adus în discuție și politica externă a României, subliniind că România va susține continuarea reformelor și integrarea Ucrainei în structurile europene și euroatlantice.

Întâlnirea de la Dolhasca a fost un moment important pentru ca cetățenii să afle direct de la candidații PSD Suceava soluțiile propuse pentru creșterea bunăstării și dezvoltarea comunităților locale.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile