Antena 3 Suceava Politica Reducerea accidentelor rutiere în Suceava, o prioritate pentru Eugen Bejinariu și PSD

Reducerea accidentelor rutiere în Suceava, o prioritate pentru Eugen Bejinariu și PSD

Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, candidat pentru un nou mandat în Parlament, anunță măsuri concrete pentru reducerea numărului de accidente rutiere, în cadrul programului de guvernare PSD 2025-2028. Bejinariu subliniază că reducerea victimelor rutiere este o prioritate pentru PSD, având în vedere că județul Suceava se află pe primul loc la nivel național în acest trist clasament.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Printre soluțiile propuse, Bejinariu menționează implementarea unui sistem integrat de monitorizare a traficului rutier, similar cu sistemul e-SIGUR, care va ajuta autoritățile să detecteze încălcările regulilor de circulație în timp real. De asemenea, PSD susține investiții în echipamente moderne, de la autospeciale și etiloteste la terminale satelitare, cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră și de a interveni prompt în cazurile de accidente.

În plus, PSD își propune finalizarea a 2.000 de kilometri de drumuri expres și autostrăzi până în 2029, iar autostrada A7 va asigura legătura Sucevei cu Bucureștiul, promițând o călătorie mai rapidă și mai sigură. "Pentru suceveni, drumul spre București va deveni doar o amintire", a declarat Bejinariu, subliniind angajamentul PSD față de dezvoltarea infrastructurii.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile