Antena 3 Suceava Actualitate Românii, cu ratele la limită – Grosu cere explicații premierului

Românii, cu ratele la limită – Grosu cere explicații premierului

Creșterea accelerată a dobânzilor bancare a ajuns subiect fierbinte în Parlament. Deputatul sucevean Veronica Grosu i-a adresat o interpelare directă premierului Ilie Bolojan, cerând explicații și soluții pentru românii care nu își mai pot plăti ratele la bănci.

de Daniela Năsui    |   

Potrivit datelor oficiale, IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, este acum la 5,55%, dar de la 1 octombrie 2025 va urca la 6,06%, ceea ce va majora automat ratele pentru sute de mii de români.

Deputatul atrage atenția că, în ultimii patru ani, numărul restanțierilor a crescut cu peste 30%, ajungând la aproximativ 600.000 de persoane, iar restanțele totale depășesc 3,6 miliarde de euro.

România rămâne țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, aproape 10%, de patru ori mai mult decât media europeană. În acest context, oamenii aleg soluții extreme: amanetarea bunurilor sau chiar falimentul personal. Premierul este așteptat să ofere un răspuns în Parlament, atât în scris, cât și oral, cu privire la măsurile pe care Guvernul le pregătește pentru a proteja populația de creșterea costurilor creditelor.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile