Toate corpurile de clădire au fost izolate termic, tâmplăria a fost înlocuită, iar fațadele au fost modernizate. Sistemele de încălzire, apă caldă și iluminat au fost reabilitate, iar spitalul a fost dotat cu peste 2.100 de corpuri LED și 240 de panouri fotovoltaice. De asemenea, a fost instalată o centrală termică pe gaz, în cogenerare, și două stații de încărcare pentru mașini electrice.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Nicolae Robu, a declarat că investiția aduce nu doar un aspect modern, ci și un spital mai eficient energetic, mai prietenos cu mediul și mai confortabil pentru pacienți și cadre medicale.