Un număr de 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi instalate, începând din luna martie, în locuințele unor familii din 20 de județe ale țării, printre care și județul Suceava. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat comun al Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, al Ministerul Apărării Naționale, precum și al companiilor Delgaz Grid și E.ON România. Acțiunea face parte din campania națională „Detector pentru Viață” și ridică la 30.000 numărul total al detectoarelor donate în ultimii ani de cele două companii energetice.
În județul Suceava, echipele ISU, alături de specialiștii firmelor de profil, vor monta gratuit aceste dispozitive în locuințele familiilor selectate. Detectoarele au rolul de a salva vieți, prin emiterea unor alarme sonore care avertizează din timp în cazul izbucnirii unui incendiu sau al acumulării unor concentrații periculoase de monoxid de carbon. Pe lângă Suceava, detectoarele vor fi instalate în alte 19 județe: Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea și Vrancea. Potrivit datelor oficiale, în România au loc, în medie, 19 incendii pe zi. Cele mai multe sunt devastatoare, provocând pagube materiale importante și, în unele cazuri, pierderi de vieți omenești. Autoritățile atrag atenția că instalarea unui detector de fum sau monoxid de carbon poate face diferența între viață și moarte, mai ales în sezonul rece, când riscul producerii incendiilor și intoxicațiilor este mai ridicat.