Comunicat IPJ Suceava: Le vorbim copiilor despre riscurile traficului de minori, despre siguranța pe internet, dar și despre cum pot evita situațiile de violență sau abuz. Încercăm să îi responsabilizăm și să îi învățăm că fiecare dorință are vârsta potrivită pentru a fi îndeplinită.
Activitățile preventive nu se limitează doar la violență sau exploatare. În tabere, polițiștii le-au explicat copiilor și regulile esențiale de circulație, pentru a evita implicarea în accidente rutiere. Campania va continua și în perioada următoare, în alte școli și tabere din județ. Polițiștii le transmit copiilor câteva recomandări simple: să nu se îndepărteze de grupuri în excursii, să nu accepte prietenii cu necunoscuți în mediul online și să traverseze doar regulamentar. Iar părinților, mesajul este clar: să comunice deschis cu cei mici și să îi învețe cum să reacționeze în situații de risc.