Antena 3 Suceava Actualitate Carnagiu pe “Drumul Morții” DN2

Carnagiu pe “Drumul Morții” DN2

Șoferul cisternei care a omorât 5 oameni, a ațipit la volan! Aceasta este concluzia preliminară a anchetei în cazul tragicului accident din această dimineață de pe DN2. Înainte de intrarea în Cumpărătură, șoferul ucrainean a adormit și a intrat pe contrasens, lovind din plin autoturismul care circula regulamentar.

de Andrei Munteanu    |   

Apar date noi cu privire la carnagiul din această dimineață de pe drumul european E 85. Șoferul ucrainean în vârstă de 40 de ani a stat de vorbă cu polițiștii de la rutieră de pe patul de spital și le-a spus acestora ca ar fi ațipit înainte de producerea accidentului.

A pătruns pe contrasens și a lovit din plin autoturismul în care se afla familia din Volovăț și șoferul care le tracta mașina lor. Impactul a fost unul extrem de violent, cei 5 fiind prinși între autocisternă și mașina tractată pe platformă. Din nefericire, echipele de salvare sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru aceștia.

În accident și-a pierdut viața șoferul buzoian în vârstă de 36 de ani care tracta mașina sucevenilor, precum și întreaga familie care tocmai se întorcea din vacanță de la mare.

Subiecte în articol: accident grav rutier
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile