Antena 3 Suceava Actualitate Treisprezece școli și grădinițe din județ se reorganizează

Treisprezece școli și grădinițe din județ se reorganizează

Începând cu anul școlar viitor, treisprezece școli și grădinițe din județul Suceava își vor închide ușile… dar nu pentru totdeauna. Clasele, elevii și profesorii lor își vor continua drumul în alte clădiri, după ce Ministerul Educației a decis reorganizarea unor unități de învățământ din toată țara.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Pentru sute de elevi din județ, clopoțelul de toamnă nu va mai suna în aceeași școală ca până acum. Ministerul Educației a pus pe listă treisprezece unități din Suceava care vor fi absorbite de altele, începând cu anul școlar 2025–2026.

Printre ele, școli și grădinițe cu istorie, precum „Învățător Vasile Hlihor” din Baia, „Teodor V. Ștefanelli” din Câmpulung Moldovenesc sau Grădinița „Micul Prinț” din Rădăuți. Ușile lor se vor închide administrativ, însă elevii și cadrele didactice vor fi preluați de unitățile absorbante.

Inspectoratul Școlar Județean dă asigurări că nimeni nu va rămâne pe dinafară: profesorii, personalul auxiliar și administrativ vor fi transferați, iar arhiva și bunurile școlilor își vor găsi locul în noile structuri.

Măsura vine după ce Ministerul Educației a aprobat procedura de reorganizare a unităților preuniversitare, parte a legii privind măsurile fiscal-bugetare din 2025. În cel mult un an de la fuziune, noile entități vor fi evaluate pentru a se verifica modul în care au fost integrate schimbările.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile