În perioada octombrie 2024 – octombrie 2025, Consiliul Județean Suceava a alocat 310 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor județene, cea mai mare sumă bugetată până acum pentru infrastructura rutieră. În total, peste 105 kilometri de drumuri au fost reabilitați, iar alte lucrări sunt în curs de finalizare.
Raportul menționează și cel mai mare contract semnat de Consiliul Județean pentru modernizarea rețelei de drumuri: 85 de milioane de euro prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027. Proiectul prevede modernizarea a 52,7 kilometri de drumuri, reabilitarea a 22 de poduri și amenajarea a 20 de kilometri de piste pentru biciclete.
Pe lista proiectelor mari de infrastructură sunt incluse tronsoanele Autostrăzii A7 Pașcani–Suceava–Siret, variantele ocolitoare de la Gura Humorului și Fălticeni, precum și modernizarea drumului Panaci–Bilbor.
Raportul face referire și la investițiile în modernizarea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, unde se derulează lucrări pentru instalarea sistemului de aterizare ILS CAT III, construcția unui nou terminal și amenajarea unui drum de legătură cu cartierul Burdujeni.
În domeniul sănătății, documentul evidențiază proiecte de peste 40 de milioane de lei pentru dotarea și digitalizarea Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, modernizarea secțiilor de Oncologie și Psihiatrie, dar și investiții transfrontaliere pentru prevenție și intervenție medicală.
Pe segmentul cultural, Consiliul Județean derulează lucrări de reabilitare la Biblioteca Bucovinei și Muzeul de Științele Naturii, în timp ce Cetatea de Scaun beneficiază de două proiecte importante pentru consolidare și protecția zidurilor. Alte investiții vizează construirea Muzeului de Artă din Suceava și reabilitarea clădirii de patrimoniu „Casa Tatos” din Fălticeni.
Raportul menționează și măsuri de reorganizare administrativă: reducerea numărului de posturi din aparatul propriu al Consiliului Județean cu peste 20%, precum și o restructurare a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Execuția bugetară la 9 luni arată economii de peste 21 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate.
„Prin aceste investiții și măsuri administrative, am reușit să redirecționăm resursele către proiecte care se simt în viața de zi cu zi a oamenilor”, a declarat Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.