Antena 3 Suceava Politica Vești despre Autostrada A7 Pașcani - Suceava

Vești despre Autostrada A7 Pașcani - Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, face anunțul mult așteptat de către locuitori. Construcția autostrăzii A7 Pașcani - Suceava este în linie dreaptă, după ce două asocieri de constructori din România și un constructor italian au depus oferte pentru contractul de proiectare și execuție a primului lot.

de Andrei Munteanu    |   

Primul lot, cu o lungime de 33 km, al autostrăzii A7 Pașcani - Suceava este ofertat de două asocieri de constructori din România și Italia. Președintele Consiliului Județean Suceava a reiterat într-un comunicat de presă că nimeni nu blochează construcția autostrăzii A7 Pașcani - Suceava - Siret. El a mai precizat că această autostradă va deveni realitate, iar desenele prezentate de cel puțin 8 ani pe hartă vor fi transpuse în mult așteptata autostradă.

Contractul scos la licitație are o valoare de 3,88 miliarde de lei și este finanțat prin Programul Transport 2021 - 2027. Câștigătorul licitației va avea un termen de 30 de luni pentru finalizarea celor 33 de kilometri.

Traseul autostrăzii include următoarele construcții:

  • un viaduct (peste DJ208 și CF517), cu o lungime de 1.049,80 m;
  • un viaduct (peste râul Ruja), cu o lungime de 604,60 m;
  • un pasaj (peste pârâul Pulpa, DJ208S și CF500), cu o lungime de 868 m;
  • patru parcări de scurtă durată;
  • două spații de servicii;
  • nodul rutier Tătăruși-Heci, la intersecția cu DJ 208F (Fântâna Mare-Heci-Lespezi);
  • nodul rutier Dolhasca, la conexiunea cu DJ 208I (Siliștea Nouă-Budeni);
  • nodul rutier Roșcani, care va asigura accesul către și dinspre autostradă.

De asemenea, în spațiile de servicii și parcări vor fi amenajate locuri pentru instalarea a minimum 8 stații de încărcare a autoturismelor electrice.

În total, tronsonul Pașcani - Suceava va avea 62 de kilometri și este împărțit în două loturi, licitate independent.

Cel de-al doilea lot, cu o lungime de 28,97 km, va include un nod rutier ce va asigura conexiunea cu Aeroportul Suceava și accesul la DN29. Totodată, segmentul va continua cu tronsonul Suceava - Siret, potrivit președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.

 

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile