Primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca, a declarat că unul dintre cele mai importante obiective este școala verde, un proiect modern, în valoare de 2 milioane de euro, gândit pentru un viitor sustenabil și prietenos cu mediul. La acesta se adaugă parcul fotovoltaic, o investiție de peste jumătate de milion de euro. Totodată, prin programul Anghel Saligny, Voitinelul beneficiază de un proiect de introducere a gazelor naturale, în valoare de 2,2 milioane de euro, extrem de așteptat de locuitori. Un alt pas important pentru educație a fost făcut în luna decembrie 2025, când a fost semnat, pe Programul Operațional Regional, contractul pentru construirea unei școli gimnaziale – ciclul primar, în zona Brădet, la intrarea în comună dinspre Horodnicu de Sus. Dacă lucrurile vor decurge conform planului, noua unitate de învățământ va fi finalizată în aproximativ doi ani.
Chiar dacă administrația locală are în vedere și alte investiții, edilul subliniază că, în acest moment, prioritatea absolută este votarea bugetului local. Fără acesta, niciun proiect nu poate avansa, mai ales în condițiile în care primăria este cofinanțator pentru investițiile deja aprobate.
Dacă până cel târziu în luna martie primăriile vor avea bugetele aprobate, există șanse reale ca unele dintre investițiile locale să intre rapid în linie dreaptă și să beneficieze de finanțare.