
Conform Institutului Național de Statistică, 0,23% dintre elevii de gimnaziu, 0,51% dintre elevii de liceu și 1,15% dintre elevii din învățământul profesional din județul Suceava au renunțat la școală. Aceste date i-au făcut pe cei de la Inspectoratul Școlar Județean să își îndrepte atenția către prevenirea abandonului școlar. Până acum, 274 de elevi au fost deja școlarizați prin proiectul RESTART, iar 25 de școli au beneficiat de un program de incluziune socială. Alte 43 de unități au oferit programul Masa sănătoasă și 41 de unități au implementat diverse proiecte de reducere a abandonului școlar.
Pe de altă parte, conducerea Inspectoratului Școlar a mai atras atenția și cu privire la necesitatea suplimentării numărului de microbuze școlare pentru transportul elevilor. În total, în județul Suceava, aproximativ 14.000 de copii beneficiază de transport oferit cu autovehicule care aparțin școlilor sau primăriilor.