Antena 3 Suceava Educație Reorganizarea învățământului profesional din 2026

Reorganizarea învățământului profesional din 2026

Ministerul Educației schimbă din temelii ruta profesională, după ce ministrul Daniel David a semnat ordinele care reorganizează învățământul profesional și tehnologic începând cu anul școlar 2026-2027. Miza este clară, spune ministrul: un sistem care să ofere elevilor mai multe opțiuni reale și o tranziție coerentă către piața muncii sau către studii superioare.

de Lăcrimioara Flutur    |    18 Noi 2025   •   16:56

Ministrul Educației, Daniel David, a aprobat noile ordine care redesenează structura învățământului profesional și tehnologic din România, cu aplicare din anul școlar 2026-2027. Decizia vine pe fondul prevederilor din Legea 198/2023, care a introdus atât constrângeri, cât și libertăți menite să fie folosite diferit de școli și partenerii economici.

Într-un mesaj public, ministrul a explicat că se află în Elveția pentru a verifica modul în care funcționează sistemele duale performante și pentru a se asigura că direcția aleasă pentru România este una corectă.

Potrivit noii arhitecturi, calificarea de nivel 3 va putea fi obținută exclusiv pe filiera tehnologică, la finalul clasei a XI-a, cu posibilitatea de a parcurge pregătirea în sistem dual. O parte dintre elevi vor intra direct pe piața muncii, deoarece ar avea finalizat învățământul obligatoriu, iar alții vor continua studiile la liceu sau în programe postliceale, pentru obținerea calificărilor de nivel 4 sau 5. După bacalaureat, elevii devin eligibili pentru studii universitare, ministerul încurajând inclusiv dezvoltarea învățământului dual la nivel universitar.

Ministrul susține că noul model înlocuiește vechile „școli profesionale”, păstrând avantajele acestora, dar adăugând flexibilitate și rute suplimentare pentru elevi. Un alt obiectiv este schimbarea percepției asupra filierei tehnologice, astfel încât aceasta să nu mai fie privită drept opțiune periferică, asociată în anumite zone cu niveluri ridicate de analfabetism funcțional. Noul curriculum pentru această filieră urmează să fie publicat în scurt timp.

Iulius Mall

x close