Avocatul Traian Andronachi, noul prefect al Județului Suceava
Avocatul Traian Andronachi a fost numit, în ședința de Guvern de joi, 13 martie, prefect al județului Suceava, înlocuindu-l pe Alexandru Moldovan. Numirea vine după ce, cu mai bine de o lună în urmă, Andronachi a fost propus pentru această funcție de Organizația Județeană a PSD Suceava. Gheorghe Șoldan, președintele PSD Suceava, a precizat că toți primarii social-democrați din județ au votat în unanimitate pentru alegerea acestuia.
Traian Andronachi, în vârstă de 47 de ani, activează în avocatură din 2004 și a fost manager al Spitalului Municipal Rădăuți între 2016 și 2021. De asemenea, este președinte al organizației Municipale PSD din Rădăuți. Andronachi se află acum la începutul unei noi etape politice importante în județul Suceava.