Antena 3 Suceava Politica Cu ce speranțe merg la vot românii care au lucrat în străinătate, apoi s-au întors în țară? „Măcar copiii să nu bată la uși străine”

Cu ce speranțe merg la vot românii care au lucrat în străinătate, apoi s-au întors în țară? „Măcar copiii să nu bată la uși străine”

Caravana Antena 3 CNN a ajuns în Suceava, iar Sergiu Cora și Sabrina Preda au stat de vorbă cu românii de acolo, care s-au întors recent din diaspora, și spun la ce se așteaptă de la viitorul președinte și viitorul Guvern al României.

Cu ce speranțe merg la vot românii care au lucrat în străinătate, apoi s-au întors în țară? „Măcar copiii să nu bată la uși străine”
05 Oct 2024   •   18:22

Comuna Voitinel, județul Suceava. Caravana Antena 3 CNN a ajuns în una dintre cele mai noi comune ale țării. Aproape 5500 de suflete trăiesc aici, fiecare cu încercările și reușitele lui. Doamna Viorica se bucură acum că are copiii și nepoții aproape, însă drumul până aici a fost unul cu multe încercări.

Sacrificiile românilor plecați în străinătate

Întrebată de ce a plecat prima dată în străinătate, doamna Viorica a răspuns: „Trebuia să facem casă și cu ce să faci de aici? Și am plecat. Am decis să plecăm, facem ceva și am făcut cu soțul și când am terminat de făcut am venit. Na, ce să mai vedem mici aici n-a venit. (…) Acum e cât de cât mai bine (n.r. - cu salariile în România)”.

Ea spune că sacrificiul de a fi plecat de acasă nu se compară cu nimic. 

„Ca să lași casa și să te duci de acasă acolo la străini și să lucrezi la străini nu-i ușor”, a spus Viorica.

„Când am mers noi la început (n.r. - străinii) erau foarte reci, foarte reci... Am lucrat și în azile de bătrâni și am lucrat și pe la bătrâni pe acasă”, a mai povestit ea.

Județul Suceava este fruntaș la numărul celor mici lăsați acasă de părinții plecați peste hotare. Peste 5400 de copii sunt în această situație, ei fiind crescuți de bunici sau rude. Numărul lor este comparabil cu populația întregii comune Voitinel.

După 12 ani de când s-a întors acasă, doamna Viorica stă lângă războiul la care mama ei a învățat tot tainele țesutului, un meșteșug pe cale de dispariție, ca multe altele din țara noastră. Multe case de modă internaționale pot doar să facă replici ale acestor opere de artă. La noi, statul pare că a uitat de unde ne tragem.

„De 35 de ani tot așteptăm, tot așteptăm. Și când fac campania electorală, toți au plecat de la țară, toți ajută țăranii. După aceea uită tot. Și sperăm că acum, și cu războiul care e la jumătate de oră de noi de aici, să ne dea Dumnezeu înțelepciune ca măcar să fie liniște în țară. Și dacă ar fi liniște în țară poate s-or îndura și s-or gândi și la ăsta de jos care pleacă. Dacă nu-i de lucru, nu ai unde să muncești, toate fabricile sunt închise. Înainte aveam niște fabrici la Rădăuți, fabrici de mobilă, aveam tricotaje, aveam tot. Mergeau autobuzele încărcate și veneau și trenurile, și pe scări era lume care mergea la serviciu, acum unde să te duci?”, a mai spus Viorica.

Speranța în vot

Ea speră ca guvernanții să fie conștienți de aceste lucruri și să facă ceva în privința asta. 

Cu această speranță ies la vot la fiecare rând de alegeri. La ultimele alegeri prezidențiale, aproape jumătate din cei de aici au ieșit la urne. Atunci, locuitorii din Voitinel au pus ștampila într-un procent de aproape 64% pe Viorica Dăncilă.

Întrebată cu ce speranță va ieși ea la vot, doamna Viorica a răspuns: „Păi tocmai de asta, ca să schimbe ceva măcar pentru copiii ăștia care vin din urmă. Măcar pentru ăștia, măcar ăștia să nu meargă pe uși străine ca să-și câștige pâinea. (...) Dacă le-ar da niște salarii bune, n-ar sta omul? S-ar duce să-și lase familia să-și lase casa? Nu, nu s-ar duce”.

Doamna Viorica spune că pe listele pentru alegerile prezidențiale ar fi un candidat care pare că ar fi mai gospodar. Nu a vrut totuși să-i dea numele.

 

„Dacă-și duce mai departe tot cuvântul, ar fi. (...) Unul nu poate să facă față la toți. Ar trebui și ceilalți din urmă, care sunt la Camera Deputaților, senatorilor, toți. Dar dacă trag 5 în sus și 10 în jos, cum să faci? Nu poți face oricât te-ai lupta și cât de vigilent ai fi și cât de puternic ai fi, nu poți”, a spus femeia.

Viorica a fost apoi întrebată și ce părere ar avea despre o femeie la președinția României.

„Și femeile pot să conducă dacă au o viziune bună. Dar, în orice domeniu, în orice punct cu răspundere mai mare, m-aș gândi că un bărbat ar fi mai potrivit. Dar și femeile, că sunt femei poate mai bărbătoase decât un bărbat. Decât un bărbat moale și ticălos, nu mai bine o femeie mai aprigă?”, a mai spus ea.

Indiferent de numele celui care va sta în fruntea țării, pentru doamna Viorica, el trebuie să îndeplinească niște criterii simple, dar esențiale.

„Dacă nu crede în Dumnezeu, nimic nu face. (...) Noi suntem un popor foarte inteligent, din toate punctele de vedere. (...) Dacă ar pune toți umărul, ar sălta țara asta. Dar sus tare. Noi am fi cam printre primii din Europa”, a spus doamna Viorica.

Întoarcerea acasă și provocările antreprenoriatului

Tot în comuna Voitinel îl întâlnim pe domnul Ionel. Și el a lucrat 16 ani printre străini, 6 ani în Israel și 10 în Ungaria. În urmă cu 5 ani a decis să se întoarcă acasă. A deschis singura fabrică de pălării din România.

„Mai mult de 95% din producție export doar pentru Israel. Și în America am dat. Acum, din lipsă de personal, chiar nu reușesc să fac față și la cele din America. Oamenii buni pleacă în afară din start. Cei care sunt la noi iau ajutor social, deci nu-i interesează. Cu domnul primar am vorbit să-mi dea din 200, să-mi dea doi. N-ai cu cine vorbesc. Noi plătim ca societate tot ce înseamnă contribuție la stat”, a spus domnul Ionel.

Întrebat ce așteptări are de la viitorul țării, în contextul în care anul acesta avem trei rânduri de alegeri, el a răspuns: „Nu mai spun nimic. Nu mă interesează politica, că deja m-am convins până acum. Pe cine să cred?”.

Domnul Ionel are același frustrări și nemulțumiri ca majoritatea antreprenorilor români care nu simt niciun sprijin de la statul români. Ba chiar se simt încurcați de legi și ordonanțe care se bat cap în cap.

Dacă ar vrea să ajute antreprenorii, Ionel spune că statul ar trebui „să taie șomajul, să ajute cu un împrumut ca în afară, un împrumut pe societate cu 100.000 dolari, cu dobândă 4%, nu 18% cum acum”.

Domnul Ionel a transmis și un mesaj pentru viitorul președinte al României: „Să fie destept, să fie inteligent, sa merite scaunul ăla, un bun gospodar! Un om puternic care să merite scaunul”.

Sursă: 

x close