Primarul comunei Botoșana a transmis un mesaj locuitorilor și a anunțat susținerea echipei PSD pentru alegerile parlamentare de duminică, 01 decembrie. Andrei Sticleț a subliniat necesitatea atragerii de fonduri pentru dezvoltarea comunității. El a mai spus că are nevoie de sprijinul parlamentarilor suceveni, al administrației județene și al Guvernului pentru realizarea proiectelor propuse, astfel, este decis să fie alături de social democrați la alegerile parlamentare de duminică.
Primarul a declarat că, în urma discuțiilor repetate cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost impresionat de determinarea acestuia de a sprijini dezvoltarea comunităților din județ.
Este tânăr, la fel ca mine, și dornic să demonstreze că o administrație performantă este posibilă.
Am decis să mă alătur lui Gheorghe Șoldan și domnului Director Nicolae Robu, în calitate de consilier județean, să sprijin echipa de parlamentari ai PSD Suceava, pentru că județul nostru, comuna noastră, au nevoie să fie cât mai bine reprezentate în Parlament de o echipă unită în jurul președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan.
a spus edilul comunei Botoșana.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Cu toate acestea, primarul a subliniat că o administrație eficientă are nevoie de o echipă puternică.
Edilul a încheiat mesajul afirmând că fiecare vot din această duminică este o șansă în plus pentru comunitatea locală și pentru județul Suceava, exprimându-și convingerea că o echipă unită poate aduce rezultate semnificative pentru binele locuitorilor.