Pe fondul oboselii, şoferiţa se pare că a ațipit și a pierdut pentru câteva secunde controlul asupra volanului, răsturnându-se într-o râpă. Autoturismul a aterizat pe cupolă, iar cele cinci femei au suferit mai multe traumatisme:
Cele cinci victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Urgenţe. În starea cea mai gravă se afla mama şoferiţei, care a fost preluată de o ambulanţă cu medic SMURD. Pe traseu aceasta a intrat în stop cardiac, fiind începute manevrele de resuscitare, care au continuat şi la Urgenţe. Din păcate, însă, medicii nu au mai putut face nimic pentru aceasta.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Mai multe echipe de medici specialişti evaluează, în prezent, starea celorlalte patru victime din accident, printre care și o fetiță de 13 ani. Oamenii legii au declanşat o anchetă pentru a stabili exact cauzele care au dus la tragedie.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. O autospecială cu macara a ridicat autoturismul de la locul accidentului şi l-a transportat pentru a fi expertizat din punct de vedere tehnic.