
Perchezițiile DNA au fost organizate luni în mai multe locații din județele Suceava și Botoșani. În total, 39 de adrese au fost percheziționate de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție, delegați de DNA Suceava.
Cinci dintre aceste adrese sunt sedii de instituții publice, iar restul — locuințe ale unor persoane fizice și sedii de firme. Printre persoanele ajunse la audieri în Suceava se numără primarul comunei Mihai Eminescu, din județul Botoșani. Verginel Gireadă le-a urat „o zi bună” jurnaliștilor atunci când a fost întrebat pentru ce a fost adus.
Odată cu persoanele aduse la audieri, ofițerii DGA au adus mai multe documente. Ambianță Potrivit site-ului de știri BotoșaniNews, primăriile din Mihai Eminescu, Păltiniș și Ungureni s-au aflat printre adresele la care s-au efectuat percheziții luni. Aceeași sursă susține că o firmă obținea toate contractele de infrastructură de la primăriile amintite.
Din 2018, societatea ar fi câștigat peste 400 de licitații cu instituții publice din zona Moldovei.