La aceste activități, au participat peste 160 de elevi din ciclurile de învățământ gimnazial și liceal ai Colegiului Tehnic Rădăuți și ai Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din aceeași localitate.
Tematica abordată a vizat efectele consumului de droguri asupra sănătăţii, problemele sociale pe care le creează, motivele debutului în consumul de droguri, semnele și simptomele asociate consumului de substanțe ilegale, profilul consumatorului de droguri etc.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹În cadrul acelorași întâlniri, elevii au fost informați cu privire la serviciile de consiliere și asistență specializată oferite de Centru de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, în mod gratuit și confidențial.
Până la finalizarea acestui an școlar, specialiştii suceveni vor fi prezenți, în mod constant, alături de elevi şi vor continua să desfășoare activităţi de prevenire antidrog, menite să îi sensibilizeze cu privire la efectele şi riscurile asociate consumului de droguri.