O femeie din județul Botoșani a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava după ce a fost atacată de un șarpe în localitatea Racovăț, aproape de orele amiezei. Incidentul a avut loc în curtea casei femeii, în vârstă de 54 de ani.
Femeia a simțit două înțepături puternice la nivelul gambei drepte și a tras speriată piciorul, observând silueta unui șarpe care se retrăgea într-o tufă. Panicate, femeia a fugit în casă și a sunat imediat la 112 pentru ajutor.
Starea ei s-a înrăutățit rapid, prezentând simptome precum senzații de vomă, amețeală și tensiune scăzută. Femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, unde i-a fost administrat serul antiviperin.
În urmă cu o lună, un tânăr de 23 de ani din Iași a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” după ce a fost mușcat de o viperă. Deoarece unitatea medicală nu avea ser antiviperin, acesta a fost luat de la Spitalul Clinic din Suceava.