Galeria de Artă Zamca găzduiește în perioada 13 septembrie – 30 septembrie expoziția „Viziune spret trecut”, organizată în cinstea fotografului Dimitrie Balint.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Vernisajul expoziției a avut loc vineri în jurul amiezii, iar în cadrul acestuia Dimitrie Balint, unul dintre cei mai iubiți fotografi ai Sucevei a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 94 de ani. În cinstea sa, expoziția formată din 94 de fotografii va putea fi vizitată până la finalul lunii septembrie.
La aniversarea fotografului curatorul Mihai Pânzaru – PIM, dar și criticul de artă drd. Delia – Ioana Leizeriuc au fost prezenți pentru a celebra împreună cariera și viața frumoasă, dedicată artei fotografice.