Antena 3 Suceava Actualitate Incendiu de vegetație pe un câmp din Preutești

Incendiu de vegetație pe un câmp din Preutești

Un câmp din Preutești a fost cuprins de flăcări luni seară, iar alarma s-a dat puțin după ora 20:00, când sătenii au văzut focul. Pompierii fălticeneni au intervenit de urgență la fața locului și au reușit să oprească răspândirea flăcărilor.

Incendiu de vegetație pe un câmp din Preutești
de Andrei Munteanu    |    25 Mar 2025   •   09:32

Incendiul de vegetație era vizibil de la câțiva metri distanță, iar norocul a făcut ca mai mulți localnici să-l observe din sat. Zona cuprinsă de flăcări era la distanță de case, iar focul s-a extins cu repeziciune, fiind vorba de stufăriș. De asemenea, arderea a fost favorizată de rafalele de vânt.

La locul incendiului au fost solicitați pompierii. Un echipaj al Detașamentului de Pompieri Fălticeni a ajuns de urgență la fața locului și a început stingerea focarelor. Din fericire, promptitudinea salvatorilor a făcut ca focul să fie stins rapid.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Localnicii ajunși la incendiu au povestit reporterilor Antena 3 Suceava, prezenți la fața locului, că au văzut pe cineva cu o lanternă atunci când a izbucnit focul, însă, mai apoi, respectiva persoană a dispărut.

Incendiul de luni seară nu este singurul. În ultimele săptămâni, pompierii suceveni au intervenit la zeci de astfel de incidente, unul dintre cele mai grave fiind la începutul lunii martie, la Mălini, unde au ars aproximativ șapte hectare de pădure.

Iulius Mall

x close