Apelul făcut miercuri, în jurul amiezii, a semnalat prezența unei capre în centrul municipiului Suceava. La fața locului au ajuns agenții poliției locale, care au reușit să găsească animalul și, în cele din urmă, au solicitat ajutorul Biroului pentru Protecția Animalelor Suceava, precum și al unui medic veterinar.
Medicul veterinar a stabilit că este vorba despre o capră de rasă Alpină Franceză, de aproximativ 6 luni, însă proprietarul nu a putut fi identificat din cauza lipsei crotaliilor. În aceste circumstanțe, capra a fost ridicată de pe stradă și dusă într-un adăpost, pe baza unui ordin de plasare pentru 45 de zile.