Luni dimineață, un autoturism și o motocicletă au fost implicate într-un accident rutier în zona Mobilă din cartierul George Enescu, municipiul Suceava. Motocicleta a intrat frontal în autoturism iar Impactul dintre cele două vehicule a fost destul de violent.
Echipajul medical ajuns de urgență la fața locului a găsit motociclistul rănit, dar conștient și cooperant. Potrivit dr. Bogdan Bondaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, motociclistul a suferit multiple leziuni, respectiv un traumatism cranio-cerebral minor, contuzie la coloana cervicală, fractură la mâna dreaptă și fractură de bazin. Deși policontuzionat, pacientul a ajuns în UPU conștient, cooperant și stabil hemodinamic.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și pentru a determina responsabilitățile părților implicate. Circulația în zona accidentului a fost temporar restricționată.