Spectacolul, cu acces liber, va avea loc în sensul giratoriu din fața teatrului, la eveniment fiind așteptată participarea unui număr mare de spectatori. Tocmai de aceea, pentru buna desfășurare a show-ului de lumini, circulația auto va fi restricționată duminică, 19 mai, timp de 45 de minute. Instituirea restricțiilor de circulație în sensul giratoriu din fața teatrului în intervalul orar 22:15-23:00 se va face prin interzicerea traficului auto prin giratoriu, respectiv străzile Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Dragoș Vodă și Vasile Alecsandri.
Variantele ocolitoare sunt:
- str. Meseriașilor și str. Ciprian Porumbescu de la intersecția cu str. Nicolae Bălcescu;
- str. Ciprian Porumbescu și str. 6 Noiembrie de la intersecția cu str. Mihai Viteazul;
- str. Mărăști și str. Veronica Micle de la intersecția cu str. Mihai Eminescu;
- str. I.G. Sbiera și str. Dobrogeanu Gherea de la intersecția cu str. Dragoș Vodă;
- str. Curtea Domnească și str. Armenească de la intersecția cu str. Vasile Alecsandri.
Reprezentanții teatrului Matei Vișniec își cer scuze pentru disconfortul creat conducătorilor auto și le mulțumesc pentru înțelegere!