Antena 3 Suceava Actualitate Restricții de circulație pentru transportul greu de marfă, luni și marți

Restricții de circulație pentru transportul greu de marfă, luni și marți

Restricțiile de circulație pentru transportul greu de marfă pe perioada codului roșu de caniculă sunt impuse luni, 15 iulie și marți, 16 iulie și la nivelul județului Suceava, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Aceste restricții survin ca urmare a avertizării meteorologice a Agenției Naționale de Meteorologie conform căreia temperaturile vor ajunge în cele două zile până la valori de 42 de grade Celsius.

Restricții de circulație pentru transportul greu de marfă, luni și marți
de Daniela Năsui    |    15 Iul 2024   •   09:29

În perioada 15 - 16 iulie, între orele 11.00 și 19.00, autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone, nu vor putea circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale aflate în administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, respective în județele : Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui). Sunt exceptate de la respectarea acestor restricții, printre altele, următoarele transporturi:

Sunt exceptate de la respectarea acestor restricții:

- transporturile de persoane;

- transporturile funerare;

- transporturile poştale;

- transporturile de echipamente de prim ajutor;

- transporturi pentru distribuire de carburanţi;

- transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

 

De la aceste restricții mai sunt exceptate utilajele proprii ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și utilajele firmelor cu care compania are contracte de lucrări în derulare. Restricțiile cauzate de aceste temperaturi extreme cuprind regiunile: Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, potrivit Avertizării Meteorologice emise de ANM.

Subiecte în articol: restrictii circulatie transport

x close