
Incidentul produs la Cumpărătura s-a datorat carosabilului umed, potrivit șoferului aflat la volanul mastodontului. Mastodontul s-a izbit violent de gardul unei locuințe, pe care l-a pus la pământ pe o porțiune de câțiva metri. Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere, iar pe fundal se aude sunetul produs în momentul derapajului roților autotrenului.





Doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit în urma impactului. Tot ca printr-un miracol, în momentul producerii tragediei, din sens opus nu venea niciun alt autoturism.
Traficul rutier a fost îngreunat pe DN2, în zona accidentului, mai bine de două ore, pentru intervenția echipelor de tractare, care au reușit, în cele din urmă, să scoată autotrenul din șanț.
Localnicii spun că în zonă se întâmplă frecvent accidente rutiere, deoarece carosabilul este adesea foarte umed.