Un tânăr de 19 ani a pus pe jar polițiștii aflați în tură de serviciu în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce nu a oprit la semnalele făcute de oamenii legii. Evenimentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 02:45, iar totul a început atunci când șoferul a refuzat să oprească la indicațiile polițistului.
Toate echipajele de poliție din Rădăuți aflate în serviciu au pornit în misiune pentru oprirea tânărului. Polițiștii l-au somat pe tânăr să oprească în nenumărate rânduri prin sistemul acustic, însă fără rezultat. După urmărirea acestuia pe mai multe străzi, mașina condusă de tânăr a fost oprită de oamenii legii cu ajutorul dispozitivului „Spike Strip”. Mai apoi, mașina tânărului s-a oprit 200 de metri mai în față, în zona străzii Volovățului din Rădăuți, după ce autoturismul a suferit mai multe avarii la roțile de pe partea stângă.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Misiunea polițiștilor nu s-a încheiat aici, iar cele trei persoane din autoturism au încercat să scape de oamenii legii și au fugit. Au fost prinși imediat de către echipajele de poliție și au fost testați cu aparatul alcooltest, deoarece existau suspiciuni în privința persoanei care a condus autoturismul. Pasagerii din autovehicul erau trei tineri: un tânăr de 18 ani, un bărbat de 25 de ani din comuna Arbore, județul Suceava, și un al treilea tânăr de 19 ani din orașul Cajvana.
În urma verificărilor făcute de polițiști în bazele de date, a reieșit că șoferul care nu a oprit la semnalele polițiștilor era tânărul de 19 ani. Acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie, iar numerele de înmatriculare ale mașinii pe care o conducea erau atribuite unei alte mașini.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.