Transporturile de material lemnos sunt în vizorul poliției sucevene, care au confiscat luni un ansamblu auto utilizat pentru transportul materialului lemnos și au întocmit dosar penal. Materialul lemnos era transportat fără documentele specifice și depășind limita admisă pentru ansamblul auto.
Verificările efectuate de polițiști au relevat că materialul lemnos a fost transportat în condițiile în care avizul de transport, valabil timp de 6 ore, a expirat în timpul deplasării. Cu toate acestea, șoferul, în vârstă de 61 de ani, și-a continuat călătoria.
Polițiștii au întocmit dosar penal în acest caz, iar materialul lemnos a fost predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.