Antena 3 Suceava Actualitate Ziua Veteranilor de Război, marcată cu onoare la Suceava

Ziua Veteranilor de Război, marcată cu onoare la Suceava

Veteranii de război ai României au fost omagiați la Suceava, printr-o ceremonie plină de emoție și recunoștință. Autorități locale, județene și militare, dar și simpli cetățeni, s-au adunat în Parcul „Profesor Ioan Nemeș”, pentru a spune, din suflet: „Mulțumim!”.

Ziua Veteranilor de Război, marcată cu onoare la Suceava
de Lăcrimioara Flutur    |    29 Apr 2025   •   13:39

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Suceava printr-o ceremonie militară și religioasă, organizată în Parcul „Profesor Ioan Nemeș”. Autoritățile locale și județene, structurile din sistemul de apărare, reprezentanții asociațiilor de veterani și numeroși suceveni au fost prezenți pentru a aduce un omagiu celor care au scris cu sânge pagini din istoria României. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat prefectul Traian Andronachi, președintele Consiliului Județean Gheorghe Șoldan și primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a vorbit despre veterani ca despre simboluri vii ale demnității naționale și a subliniat importanța păstrării memoriei celor căzuți pe front. Primarul Vasile Rîmbu le-a adus un omagiu veteranilor, amintind că titlul pe care îl poartă înseamnă sacrificiu și iubire profundă pentru țară.

După discursuri, oficialii au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor. România mai are doar 437 de veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial – oameni care nu mai pot defila, dar care nu trebuie uitați.

După ceremonie, am luat centrul Sucevei la pas și am întrebat mai mulți trecători dacă știu ce zi se sărbătorește. Cei mai mulți au răspuns negativ, semn că Ziua Veteranilor de Război trece adesea neobservată. Deși în fiecare an au loc ceremonii oficiale, puțini mai sunt cei care se opresc să se întrebe de ce.

 

Iulius Mall
TOP articole pe Antena 3 Suceava:

x close