
Întâlnirea de la Spitalul Județean Suceava a avut ca punct central implementarea Legii „Alexandra Ivanov”, inițiată de Emanuel Ungureanu, care prevede dotarea secțiilor de terapie intensivă cu butoane de panică și camere de supraveghere video. Deputatul a apreciat că la Suceava există deja o bază solidă, cu sisteme de alertă funcționale și proceduri clare de intervenție în caz de urgență.
Reprezentanții instituției i-au prezentat stadiul implementării măsurilor de siguranță, subliniind că butoanele de panică funcționează de zeci de ani și că personalul medical este instruit periodic privind utilizarea lor. Deputatul a remarcat că Suceava este printre puținele spitale care organizează inclusiv sesiuni de informare pentru pacienți, pentru ca sistemul de alarmă să fie folosit corect și eficient.
Spitalul Județean Suceava urmează să instaleze camere video în cele nouă saloane ATI, devenind unul dintre primele spitale din țară care pun complet în aplicare Legea „Alexandra Ivanov”, înainte de termenul legal.
În final, parlamentarul a transmis că va susține spitalul prin măsuri legislative și resurse financiare pentru ca unitatea să devină un reper în domeniul sănătății publice.
 






 
    



