Antena 3 Suceava Regional Depresia face noi victime

Depresia face noi victime

Tragedie la Gura Humorului. Un adolescent de 16 ani și-a pus capăt zilelor aruncându-se în fața trenului. Tânărul suferea de depresie, boală cu care se confruntă tot mai mulți tineri.

Depresia face noi victime
de Lăcrimioara Flutur    |    19 Iul 2024   •   16:44

Un adolescent de 16 ani și-a pus capăt vieții în mod tragic în seara zilei de 17 iulie. Băiatul s-a aruncat în fața trenului, care circula de la Vatra Dornei spre București, la ora 22:30. Tânărul era din Cluj, dar locuia în Gura Humorului cu bunicul său. Se pare că băiatul avea probleme de familie și suferea de depresie, fiind înregistrat pe lista unui psihiatru. Cu toate acestea, tânărul nu își lua medicamentele.

Inainte de a recurge la acest gest extrem, adolescentul a lăsat și un bilet de adio.

Jumătate dintre problemele de sănătate mentală încep la vârsta de 14 ani, dar majoritatea sunt nedetectate și, deci, netratate.

 

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, depresia este una dintre principalele cauze de boală și dizabilitate în rândul adolescenților, iar sinuciderea este a treia cauză de deces la tinerii de 15-19 ani.

Subiecte în articol: depresie victime

x close