Antena 3 Suceava Social Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița transformă vacanța de vară într-o experiență educativă

Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița transformă vacanța de vară într-o experiență educativă

Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița se remarcă în această perioadă prin diversitatea activităților educative desfășurate în cadrul HUB-ului Educațional, un program care se derulează pe întreaga durată a vacanței de vară și care oferă elevilor oportunitatea de a învăța, de a socializa și de a-și descoperi noi pasiuni într-un mediu atractiv și prietenos.

Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița transformă vacanța de vară într-o experiență educativă
de Lăcrimioara Flutur    |    31 Iul 2026   •   17:00

Sub îndrumarea doamnei director adjunct Mihaela Ciuverca, cadrele didactice ale liceului coordonează activități interdisciplinare, concepute pentru a răspunde intereselor și nevoilor elevilor. În organizarea și desfășurarea acestora sunt implicați prof. Petronela Poștovei, prof. Andreea Bodnărescu, prof. Teodora Balabașciuc, prof. Ionela Ursescu, prof. Cerasela Ciornei, prof. Alina Rădeanu, prof. Ciprian Popa și prof. Mihai Gînscă, care își dedică timpul și experiența pentru a transforma vacanța elevilor într-o perioadă plină de învățare și bucurie.

Programul HUB-ului Educațional cuprinde ateliere de creație, sesiuni de storytelling, Clubul de limba engleză, experimente de fizică, competiții sportive, club de teatru, activități culturale în limba ucraineană, precum și pregătire gratuită pentru absolvenții care susțin examenul de Bacalaureat în sesiunea din luna august. Toate activitățile sunt concepute într-o manieră interdisciplinară, îmbinând creativ disciplinele de studiu și oferind elevilor experiențe de învățare moderne, interactive și atractive.

Participarea numeroasă a copiilor demonstrează că școala poate deveni și pe timpul verii un spațiu al descoperirii, al creativității și al colaborării. HUB-ul Educațional oferă un cadru în care elevii își petrec timpul liber într-un mod util, dezvoltându-și atât competențele școlare, cât și abilitățile sociale și spiritul de echipă.

Aventura educațională nu se oprește aici. Activitățile HUB-ului Educațional vor continua și pe parcursul lunii august, cu noi ateliere, provocări și experiențe de învățare, astfel încât vacanța de vară să rămână pentru elevii noștri o perioadă a descoperirii și dezvoltării personale.

Directorul unității, prof. Alina Popa, transmite:

„Pentru prima dată, în vacanța de vară, organizăm la Liceul Tehnologic «Vasile Cocea» Moldovița un program atât de amplu de activități educative. Aceste inițiative reprezintă răspunsul nostru la sugestiile primite din partea părinților și la cerințele elevilor, care și-au dorit oportunități de învățare și petrecere a timpului liber într-un cadru organizat și atractiv.

Le mulțumesc tuturor cadrelor didactice pentru inițiativă, implicare și profesionalismul de care dau dovadă în fiecare zi. De asemenea, adresez sincere mulțumiri Primăriei comunei Moldovița, reprezentată de domnul primar Alin Boșutar, pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestor activități.

Prin astfel de proiecte, unitatea noastră școlară devine un etalon al ideilor creative care se desfășoară pe tot parcursul verii și demonstrăm, încă o dată, preocuparea continuă pentru formarea elevilor noștri, oferindu-le contexte moderne și atractive de învățare, dincolo de sala de clasă.”

Subiecte în articol: Vatra Moldoviței Școala de vară

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Iulius Mall

x close