
CSU Suceava, echipa feminină de fotbal a câștigat cu scorul de 4 la 0 meciul jucat împotriva formației FC Botoșani, în primul tur al Cupei României. Golurile au fost marcate de Emima Morar, Nicoleta Petruneac, Alexandra Toderaș și Rafaela Uncescu. Fetele de la Suceava au dominat jocul de la început până la sfârșit și au arătat că sunt în formă bună.
Din lotul echipei au făcut parte: Crina Iasinovschi, Ioana Aionei, Lenuța Horodnic, Francesca Bosânceanu, Emima Morar, Sara Căilean, Nicoleta Petruneac, Denisa Sprîncenatu, Alexandra Toderaș, Iustina Ciubotariu, Bianca Parasca, Rafaela Uncescu, Miriam Popa, Larisa Sauță, Georgiana Robu, Gabriela Munteanu și Denisa Moțco. Echipa este antrenată de Marcel Irimie, iar personalul tehnic a fost completat de curând de Iulian Tudose, analist de date care activează ca voluntar.
Până acum, CSU Suceava a făcut egal cu Chindia Târgoviște, scor 2 la 2, și a stat în etapa a doua. Fetele speră să obțină prima victorie și în campionat. Următorul meci al echipei de senioare este programat duminică, 28 septembrie, de la ora 12:00, împotriva Unirii Slobozia, în etapa a treia a Ligii.