Conform datelor centralizate la nivelul Centrului de Conducere Integrată constituit la nivelul județului Neamț, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral.
Au fost sesizate 18 posibile incidente electorale: 12 sunt confirmate, 6 sunt în curs de verificare. De la începerea votării, 12 persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment, pentru continuarea proagandei electorale.
De asemenea, polițiștii s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de fraudă de vot, sub forma tentativei, după ce un alegător ar fi primit două buletine de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot.
Angajații MAI de la nivelul județului Neamț rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.
Având în vedere solicitările pe acest subiect, reiterăm că, potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, respectiv de ieri de la ora 7.00, este interzisă.
Potrivit Deciziei nr. 4546 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, deci este interzisă continuarea promovării electorale inclusiv pe aceste rețele.
Precizăm că în cursul zilei de ieri au fost aplicate sancțiuni pentru continuarea propagandei electorale, doar avertismente, reprezentanților și simpatizanților mai multor formațiuni politice.
Totodată, la nivelul județului Neamț au fost depuse 948 de solicitări privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei mobile, 227 la nivelul unităților medicale, 24 la nivelul Centrului de Arest Preventiv Neamț și 697 de alte situații.
În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații MAI, indiferent de persoanele implicate.
Vă mulțumim!