Antena 3 Suceava Actualitate Ministrul Muncii: Pensiile mărite trebuie plătite la timp!

Ministrul Muncii: Pensiile mărite trebuie plătite la timp!

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a transmis un mesaj ferm caselor de pensii din întreaga țară: toate deciziile de recalculare a pensiilor trebuie să ajungă la pensionari până cel târziu în luna decembrie. De asemenea, diferențele de plată rezultate în urma recalculărilor pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie trebuie achitate integral, astfel încât pensionarii să beneficieze de sumele restante înainte de sărbători.

Ministrul Muncii: Pensiile mărite trebuie plătite la timp!
de Daniela Năsui    |    19 Noi 2024   •   14:03

Le-am cerut colegilor din întreaga țară să finalizeze procesul de recalculare și să transmită pensionarilor toate deciziile aferente Legii 360 până cel târziu în decembrie

a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu. Aceasta a subliniat că întârzierile nu mai sunt acceptabile, iar plata diferențelor trebuie efectuată la zi.

Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că unii pensionari vor beneficia de o dublă plată în luna decembrie. Cei care nu și-au primit pensiile din lunile anterioare vor primi sumele restante odată cu pensia lunii decembrie.

Această măsură vine după ce procesul de recalculare a pensiilor a întâmpinat dificultăți, cauzând întârzieri semnificative. Totuși, autoritățile dau asigurări că toate drepturile pensionarilor vor fi respectate.

Rămâne de văzut dacă termenele vor fi respectate, însă vestea este una bună pentru cei afectați de întârzieri.

 

x close