Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări pentru Ajunul Crăciunului și prima zi a Crăciunului.
În județul Suceava, se va depune un strat de zăpadă consistent și vor fi ninsori abundente. La altitudini cuprinse între 800 și 1700 de metri se vor înregistra condiții de viscol.
Județul Neamț, aflat sub atenționare de cod portocaliu, va avea ninsori abundente și depunerea unui strat semnificativ de zăpadă, însoțite de viscol puternic la altitudini de peste 1700 de metri.
Vântul va sufla cu intensitate, având rafale de peste 90-110 km/h. Se vor înregistra viscol puternic, troienirea zăpezii și o scădere a vizibilității sub 50 de metri.
Avertizarea meteorologică pentru județele Suceava și Neamț este valabilă de marți, 24 decembrie, ora 10:00, până miercuri, 25 decembrie, ora 10:00.