
Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) a inaugurat ieri, 12 iunie a.c., Centrul de Educație și Dezvoltare Durabilă prin Ecoturism – Eco-Edu Țara Dornelor, primul spațiu educațional de acest fel din regiune, dedicat activităților nonformale pentru elevi, profesori, comunitate și vizitatori ai eco-destinației.
Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru informal, marcat de un moment simbolic – tăierea panglicii verzi de către primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, și managerul eco-destinației Țara Dornelor, Cazimirciuc Maricica. Alături de echipa AETD au fost prezenți membri ai board-ului asociației, directori și profesori de școli gimnaziale în rețeaua locală eco-edu, precum și reprezentanți ai Asociației Mioritics, fondatorii Centrului Schubz din Râșnov – model național în educația pentru dezvoltare durabilă și referință pentru inițiativa din Țara Dornelor.
Un alt moment important al întâlnirii a fost lansarea oficială a Planului de Educație 2025–2030 pentru eco-destinația Țara Dornelor, prezentat de Monica David, specialist PR al AETD. Planul trasează direcții strategice pentru dezvoltarea educației prin ecoturism și continuarea cursului opțional „Educație pentru peisaj”, implementat deja în 11 școli partenere din zonă. Totodată, include ca elemente centrale trei programe de educație nonformală deja aplicate și testate (vezi foto): Călătorie în eco-destinația Țara Dornelor, Detectivii naturii și Gusturi din natură în Țara Dornelor. Acestea vor fi dezvoltate în continuare în următorii 5 ani, cu scopul de a întări componenta de învățare experiențială și de a oferi, la cerere, programe turistice și activități educative pentru vizitatori, bazate pe cunoașterea specificului local.
Evenimentul a inclus și o sesiune de activități de conectare și reflecție facilitată de Mihaela Dediu, responsabil local pentru educație nonformală, alături de Florentina Florescu și Luminița Tănasie din partea Asociației Mioritics. S-au discutat provocările și reușitele primului an de implementare a opționalului, dar și perspectivele pentru extinderea impactului educației pentru peisaj.
Participanții la eveniment s-au bucurat și de o degustare de produse locale, asigurată cu generozitate de membri ai AETD:
- Făbricuța de Brânzeturi La Izvorul Dornei din Poiana Stampei
- Restaurantul Hotelului Belvedere din Vatra Dornei
- Păstrăvăria La Poalele Călimanilor din Șaru Dornei
15 ani de ecoturism în Țara Dornelor
Inaugurarea Centrului Eco-Edu vine într-un moment simbolic: AETD aniversează 15 ani de activitate în sprijinul dezvoltării durabile a Țării Dornelor. De-a lungul acestui parcurs, asociația a susținut constant inițiative locale, parteneriate active și proiecte cu impact real pentru comunitate și natură, precum și certificarea oficială ca destinație de ecoturism pentru Țara Dornelor. Centrul inaugurat acum este expresia maturizării acestor eforturi – un spațiu viu, deschis și colaborativ.
Două proiecte, o direcție comună
Inaugurarea centrului face parte din proiectul „Țara Dornelor, casă bună pentru comunitate și ecoturism”, derulat prin Programul Green Entrepreneurship 4.0 – Dezvoltarea destinațiilor de ecoturism din România, finanțat de Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat.
În paralel, rețeaua de profesori și implementarea cursului opțional s-au construit în cadrul proiectului pilot „Educație pentru peisaj în școlile din eco-destinația Țara Dornelor”, parte a programului „Educație ecoturistică – dezvoltare economică locală durabilă prin ecoturism”, finanțat de Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat. Echipa de implementare: AETD în parteneriat cu Administrația Parcului Național Călimani. Coordonator național: Asociația Mioritics. Beneficiari: Școlile gimnaziale din destinațiile de ecoturism Țara Dornelor și Colinele Transilvaniei.
Susținere locală și parteneriate active
Primăria comunei Dorna Candrenilor a pus la dispoziția AETD, cu titlu gratuit, spațiul necesar amenajării Centrului Eco-Edu – un gest de încredere și apreciere pentru activitatea desfășurată de organizație în plan local și pentru parteneriatul activ pe care AETD îl are cu cele 10 unități administrativ-teritoriale care compun arealul turistic Țara Dornelor.
Eco-Edu Țara Dornelor este gândit ca un spațiu viu, de întâlnire, învățare și inițiativă. Aici vor fi organizate ateliere, tururi educaționale, întâlniri de rețea și activități dedicate copiilor, profesorilor, partenerilor și vizitatorilor interesați de valorile locale ale eco-destinației.
Centrul devine astfel un nou punct de sprijin pentru o comunitate educată, conectată la natură și implicată în viitorul Țării Dornelor.
Centrul este amplasat în comuna Dorna Candrenilor, la etajul 1 al Casei de Cultură, cu acces din parcarea dinspre parc.
La amenajarea spațiului au contribuit și colaboratorii locali: Studio Chiriluș și Dorna Nordic Graphics din Vatra Dornei, care au transformat încăperea într-un loc funcțional și prietenos.
De asemenea, atmosfera centrului este completată de o selecție de fotografii cu fauna specifică zonei, realizate de Silviu Matei, fotoreporter la nivel național și pasionat de fotografie wildlife.
SURSA: SuceavaLive.ro