La sfârșitul săptămânii trecute, Țara Dornelor a fost locul în care tradițiile românești au fost celebrate în toată splendoarea lor, prin organizarea a două evenimente importante dedicate folclorului autentic: Festivalul-Concurs Județean „Comori de Suflet Românesc” și Festivalul-Concurs Național „Cântec din Țara de Sus”.Ambele festivaluri, susținute de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, au adus pe scenă zeci de ansambluri și interpreți din întreaga regiune, confirmând faptul că județul Suceava este un adevărat bastion al tradițiilor populare românești.
În perioada 20-23 februarie, la Romexpo București, Consiliul Județean Suceava își aduce Bucovina mai aproape de toți vizitatorii la Târgul de Turism al României. La standul CJ Suceava, vizitatorii vor descoperi atracțiile deosebite ale județului și vor gusta din tradițiile culinare autentice. De asemenea, meșteșugarii din Bucovina vor oferi demonstrații de încondeiere a ouălor. La acest eveniment, alături de Consiliul Județean, sunt prezente și primăriile din Suceava, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, dar și Asociația de Ecoturism Țara Dornelor.
În perioada 14-16 februarie 2025, standul României la Târgul de Turism - Tourism & Travel Expo din Chișinău a fost locul în care Țara Dornelor s-a făcut cunoscută publicului din Republica Moldova. A fost prima participare a OMD Țara Dornelor la un astfel de eveniment, marcând un moment semnificativ în al doilea an de activitate al organizației.